Uneori pierdem in timp bucati din noi ...pierdem oameni care ne-au fost alaturi si carora le-am oferit zambind parti din noi...si nu ,nu ma refer la moartea reala..ci doar la disparitia acelei legaturi atat de stranse atat de profunde.Nu relizam cum timpul rupe incet acest fir,incepem sa nu mai avem aceleasi obiceiuri ,aceleasi ganduri,aceleasi conceptii ce erau identice in trecut.Nu realizam decat atunci cand procesul e incheiat si ne bantuie aceeasi senzatie ca atunci cand te trezesti dintr-un somn adanc,confuz.Te trezesti si incepi sa cauti,sa cauti un moment cand a inceput totul,dar nu gasesti nimic si ramai cu privirea pierduta,cu o usoara senzatie de gol,de pustiu.Nu,nu e o durere ce-ti frange intreaga fiinta,nu e ca un chin..., e o durere suportabila,e ca o zgarietura la un deget, pe care o simti atunci cand o vezi,care te ustura cand te murdaresti pe maini.Simitim lipsa prietenului abia atunci cand realizam ca nu mai e...nu mai e acolo unde era inainte,ii simtim lipsa,abia atunci cand avem sufletul murdar,iar el nu e acolo sa ne ajute sa curatam totul.Si sunt momente cand ne e atat de dor ,incat am vrea sa dam timpul inapoi in acele zile cand era aici si acum am sti sa apreciem fiecare cuvat ,privire,clipa si zambet...Am da timpul inapoi ca macar pentru o zi ,sa mai respiram acelasi aer,sa impartim aceeasi tigara,sa gandim aceleasi lucruri,sa radem de aceleasi glume...si apoi ,seara ne-am intoarce in prezent,impliniti, impacati cu ideea ca am avut aceea ultima zi...acele ultime momente,acel ramas bun nefiresc... Dar nu putem,nu putem face nimic din toate astea...raman toate asa,umbrite de timp ,de ceata si dor...mai ramanem doar uneori cu privirea in gol si regretam...regretam prietenii ce i-am avut,iar timpul ni i-a luat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu